Autor:
raluka , Noiembrie 26th, 2008
1. Domeniul temporal de aplicare al CV ONU asupra contractului de vânzare internaţională de mărfuri
CV a fost adoptată la Viena, la 11 aprilie 1980, ca act final al Conferinţei ONU, organizată în acest scop, în conformitate cu Rezoluţia 33/93 din 16.12.1978 a Adunării Generale a ONU.
CV are 4 părţi:
- prima parte: Domeniul de aplicare şi dispoziţiile generale
- a II-a parte: Formarea contractului
- a III-a parte: Vânzarea mărfurilor
- a IV-a parte: Dispoziţii finale
Conform art. 92, orice stat poate, în momentul în care devine parte contractantă la CV, să declare că nu aderă la partea a II-a şi a III-a a CV.
Prevederile CV au caracter supletiv, dedus din textul art. 6, conform căruia părţile la un contract de vânzare internaţională pot exclude aplicarea CV, chiar dacă statul al căror persoane juridice sunt este stat contractant.
CV a intrat în vigoare la 1.01.1988, prin aplicarea prevederilor art. 99, paragraful 1. Conform dispoziţiilor aceluiaşi articol, paragraful 3, CV de la Viena înlocuieşte legea uniformă asupra formării contractului de vânzare internaţională de obiecte mobile corporale, ambele adoptate la Haga în 1964 şi la care România nu a fost parte.
România a aderat la CV prin Legea 24/1991, iar prevederile CV i-au devenit aplicabile începând cu 1.06.1992. Aderarea s-a făcut la întreaga CV, iar România nu a făcut nicio rezervă sau declaraţie, chiar dacă unele din prevederile CV sunt contrare dispoziţiilor din legislaţia internă.

Downloaded a total of 744 times
Autor:
raluka , Noiembrie 26th, 2008
DREPTUL AFACERILOR
§ 1. Originea cuvântului drept şi corespondentul său în alte limbi
- latinescul „directum” (adv.) : – direct, fără ocol
- metaforic: potrivit dreptăţii, adevărului, întemeiat, corect, echitabil
- substantiv „jus” = lege, drept, dreptate, conform cu legea
- franceză = droit
- engleză = right ; law = dr. obiectiv
- italiană = diritto
- germană = recht
- spaniolă = derecho
§ 2. Definiţia dreptului afacerilor. Delimitări
Definiţie: este o ştiinţă interdisciplinară (pluridisciplinară) ce cuprinde ansamblul nejuridic ce reglementează relaţiile sociale ale întreprinderii din momentul înfiinţării ei, până în momentul desfiinţării (lichidării), respectiv relaţiile ce se stabilesc între stat pe de o parte şi comerciant pe de altă parte (dreptul administrativ, fiscal, penal), dar şi relaţiile de drept privat, ceea ce înseamnă aplicarea unor dispoziţii de drept civil (regimul juridic al bunurilor, protecţia consumatorului), de dreptul muncii (contractul de muncă, răspunderea disciplinară, materială, jurisdicţia muncii) şi nu în ultimul rând de drept comercial (comercianţii, faptele de comerţ, fondul de comerţ, contractele comerciale).

Downloaded a total of 1266 times
Autor:
raluka , Noiembrie 26th, 2008
Din punct de vedere lingvistic raspunderea este constientizarea de catre personalitate a datoriei sale in fata societatii, unei colectivitati de oameni, intelegerea sensului si insemnatatii comportamentului sau.
In jurisprudenta acest termen a capatat o alta semnificatie, deosebita de cea din limbajul obisnuit, si anume: evidentiaza consecintele negative, survenite in cazul comiterii unor fapte ilegale de catre o persoana fizica sau o persoana juridica. Raspunderea juridica include in sine doar acele consecinte ale incalcarii de drept, care se exprima in aparitia unor noi obligatiuni sau alte modalitati a obligatiunilor aparute din raportul de drept deja existent.
Aceste modalitati, precum si obligatiile noi aparute trebuie sa fie in legatura cu urmarile negative, nesatisfacatoare pentru cel, ce a incalcat ordinea de drept. Citeste tot articolul…
Autor:
uzzi_b , Noiembrie 25th, 2008
INFLATIA
“ Inflatia este proces de crestere
a nivelului general al preturilor de consum,
mecanism care provoaca variatii multiple de
lunga durata, generalizeaza el insusi cauzele 36348nfy34cth1e
permanentei sale si exprima prin majoritatea
cea mai mare parte a preturilor”.
Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, anainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii. Citeste tot articolul…
Autor:
raluka , Noiembrie 24th, 2008
Convertibilitatea monetara si evolutia ei
Convertibilitate – insusire legala a unei monede de a putea fi preschimbata cu o alta moneda in mod liber prin vinzare si cumparare pe piata, in sensul ca nu exista restrictii nici cu privire la suma de preschimbat, nici la scopul preschimbarii – plati pentru tranzactii curente sau miscari de capital – si nici la calitatea celui care efectueaza preschimbarea: rezident al tarii in care se efectueaza operatia sau nerezident.
Moneda – piesa de metal (aur, argint, cupru etc) care se prezinta in general sub forma de disc plat si serveate ca mijloc de circulatie, de plata si eventual de tezaurizare. Spre deosebire de bani, nu este un termen generic, ci se refera la un anumit fel de bani si anume la piesele de metal cu valoare proprie deplina sau inferioara valorii nominale.
Piata trebuie sa permita o confruntare permanenta a cererii si ofertei si sa comunice cu pietele straine. Interesul pentru convertibilitate poate fi formulat astfel:
prin convertibilitate se creeaza premisele determinarii exacte a eficientei comertului exterior in ansamblu si a fiecarei tranzactii in parte si pe plan mai general, a intregii productii a tarii.
ca urmare a convertibilitatii, produsele tarii se afla intr-o concurenta reala cu produsele celorlalte tari, imbunatatirea activitatii de productie, cresterea productivitatii muncii, ridicarea nivelului tehnic, calitativ si estetic al produselor sint stimulate.

Downloaded a total of 623 times
Autor:
raluka , Noiembrie 24th, 2008
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA PIEŢEI VALUTARE
Pentru a facilita dorinţa celor care doresc să procure semne băneşti prin altă modalitate decât creditarea şi finanţarea direct în valută, pe plan naţional sau în context internaţional, se organizează şi funcţionează un segment important al pieţei monetare, piaţa valutară. Pe această piaţă au loc operaţiuni de vânzare/cumpărare de monede cu circulaţie internaţională.
Piaţa valutară este un sistem de relaţii financiar-valutare prin care se desfăşoară vânzările şi cumpărările de valută (efectivă şi în cont) şi de devize (trate, bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate în monedă străină. Pe piaţa valutară, monedele şi devizele sunt tratate ca mărfuri şi negociate ca atare. Piaţa valutară este locul acţiunilor comerciale desfăşurate la scară mondială de o gamă largă de participanţi. Activităţile lor determină fluctuaţii ale monedelor în funcţie de previziunile lor cu privire la rata dobânzii, rata inflaţei şi alţi factori.
Cele mai importante pieţe valutare cu caracter internaţional sunt: Londra, Zurich, Paris, New-York, Tokyo, Frankfurt etc. Pe aceste pieţe, cursurile valutare influenţează foarte mult cursurile valutare de pe alte pieţe. Devenită cea mai importantă şi mai lichidă piaţă financiară din lume, piaţa valutară este singura piaţă globală care funcţionează practic fără întrerupere. Utilizarea marilor reţele de transmitere a informaţiilor financiare – Swift, Reuters, Telerate, Bloomberg – conferă pieţei unitatea necesară şi permite în acelaşi timp funcţionarea sa continuă.

Downloaded a total of 865 times
Autor:
raluka , Noiembrie 23rd, 2008
LEASINGUL – CESIUNEA DREPTULUI DE FOLOSINŢĂ
1. Definirea şi mecanismul derulării operaţiunilor de leasing
Leasingul reprezintă o operaţiune prin care o parte, denumită finanţator, se angajează la cererea unei alte părţi, denumită utilizator, să-i asigure posesia sau folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfârşitul perioadei contractuale să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului, de a prelungii contractul de leasing sau de a înceta raporturile contractuale existente între cele două părţi, până în acel moment.
Obiectul operaţiunilor de leasing îl pot constitui: echipamentele electronice de calcul; aparatele şi instrumente de măsură; mijloacele de transport; maşinile-unelte, maşinile agricole, unele bunuri de folosinţă îndelungată; clădirile destinate diferitelor activităţi industriale, comerciale, administrative etc.
O operaţiune de leasing presupune parcurgerea mai multor etape, antrenând, în consecinţă, mai mulţi participanţi. În continuare, vom prezenta mecanismul derulării unei operaţiuni de leasing, în care finanţatorul (societatea de leasing) achiziţionează bunul, care va face obiectul contractului de leasing, din fonduri proprii (Figura nr. 1). Există posibilitatea ca finanţatorul (societatea de leasing) să recurgă la fonduri atrase (credite de la bănci sau de la societăţi de finanţare), caz în care dobânzile percepute de creditori vor fi transferate beneficiarului operaţiunii de leasing, prin ratele de leasing convenite între părţi. De asemenea, finanţatorul (societatea de leasing) poate fi şi producătorul bunului ce face obiectul operaţiunii de leasing, situaţie în care nu mai sunt necesare fonduri pentru achiziţionarea bunului în cauză.

Downloaded a total of 1 times
Autor:
raluka , Noiembrie 23rd, 2008
CUPRINS:
1. TRĂSĂTURI ŞI TENDINŢE ALE DINAMICII ŞI VOLUMULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
• TENDINTE
• TRASATURI
2. EVOLUŢIA COMERŢULUI INTERNAŢIONAL PE GRUPE DE PRODUSE
• TRASATURI
• COMERTUL CU PRODUSELE DE BAZA
• COMERTUL CU PRODUSELE MANUFACTURATE
EVOLUŢIA COMERŢULUI INTERNAŢIONAL ÎN PERIOADA POSTBELICĂ
1. TRĂSĂTURI ŞI TENDINŢE ALE DINAMICII ŞI VOLUMULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN
În perioada contemporană, participarea intensă la diviziunea mondială a muncii reprezintă, de fapt, o necesitate pentru procesul de dezvoltare al fiecărei natiuni, indiferent de nivelul ei de dezvoltare şi de sistemul social şi economic în care se află. Citeste tot articolul…
Autor:
andw , Noiembrie 22nd, 2008
Consideraţii Generale
Asia este cel mai mare continent al Globului, cu o suprafaţă de 44.407.000 km , ceea ce reprezintă mai puţin de 1/5 din întreaga întinderea a uscatului. Străbătută de Ecuator, Tropicul de nord şi Cercul Polar, Asia se desfăşoară de la nord la sud, pe circa 9000 km şi peste 10.000 km de la vest la est.
Denumirea de Asia vine de la cuvântul assirian „Asu” care înseamnă „răsărit”. Asia este cel mai masiv continent, blocul continental reprezentând 75%, peninsulele 10% şi insulele 5%. Ţărmurile sunt sinuoase (şerpuitoare), măsoară aproape 70.000 km lungime, condiţiile bioclimatice sunt diferite, majoritatea oferind un potenţial turistic.
Relieful Asiei este foarte complex şi se desfăşoară pe suprafeţe mari; podişurile şi dealurile reprezentând 44,6%, câmpiile 26,2%, munţii 29,2%, cu o altitudine medie de 1000 m şi cu aspecte peisagistice destul de atrăgătoare. Citeste tot articolul…
Autor:
andw , Noiembrie 22nd, 2008
Valorile mobiliare se definesc ca „instrumente financiare negociabile transmise prin tradiţiune sau prin înscriere în cont, care conferă drepturi egale pe categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune din capitalul social al emitentului sau un drept de creanţă general asupra patrimoniului emitentului, şi sunt susceptibile de tranzacţionare pe o piaţă reglementată”. Citeste tot articolul…