1. CORUPŢIA

Au trecut 10 ani de la schimbarea radicală a sistemului social din România şi când citeşti oricare din marile cotidiene centrale găseşti două elemente omniprezente: reclamele la telefoanele erotice şi cel puţin un articol pe zi, care să trateze un caz de corupţie, la nivel înalt, din aproape toate domeniile din societatea românească.

1.1. Corupţia socială, politică şi economico-financiară
Bertram Spector (Management Systems International) a prezentat în luna Ianuarie a acestui an rezultatele unei cercetări efectuate anul trecut de United States Information Service Romania, pentru a afla percepţia subiecţilor despre gradul de corupţie existent în diverse instituţii. Rezultatele acestei cercetări arată că, potrivit percepţiei celor chestionaţi, nivelul cel mai mare de corupţie îl înregistrează Parlamentul şi Executivul, urmat de mediul de afaceri, Agenţia de Privatizare, administraţia locală, Poliţie, spitale, etc. În cadrul aceleiaşi cercetări se arata că peste 60 la sută dintre subiecţi consideră că cea mai mare parte dintre funcţionari accepta mită.[10]
Dealtfel este recunoscut chiar şi de parlamentari faptul că “situaţia grea economică, financiară şi socială este generată de legătura foarte strânsă dintre politică şi corupţie (privită ca opusul moralei)” ( Paula Ivănescu, deputat PD de Prahova).[11]

Downloaded a total of 2353 times

Dincolo de dezbaterile clasice referitoare la evolutia sistemelor administrative, modelelor de organizare si probleme ale rationalitatii limitate intreaga dezbatere moderna asupra reformei administrative se bazeaza pe termeni noi, deosebit de interesanti precum reinventarea guvernamintului sau noul management public(NMP).
Ideea “reinventarii guvernamintului” s-a manifestat atit in Statele Unite cit si in Europa; asa cum remarcau Osborne si Gaebler, aparitia unui guvernamint antreprenorial” constituie o evolutie inevitabila:” guvern dupa guvern si sistem public dupa sistem public, reinventarea este singura optiune posibila”. Noile abordari in materie de management public sint descrise ca o “ modernizare” a organizatiilor publice:” guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale in ceea ce priveste sectorul public/ privat” Putem vorbi din acest punct de vedere de descoperirea unui “nou model” in ceea ce priveste sectorul public, un model de “managerialism” care se distinge de administratia birocratica traditionala. Principalele componente ale noii tendinte se refera in principal la:

Downloaded a total of 140 times

Doctrina occidentala utilizeaza expresia de “executiv” pentru a evoca generic pe cei doi sefi ai “puterii executive”, pe ministri si alti demnitari, rolul constitutional al acestor autoritati publice neputand fi redus la clasica functie a executivului, adica numai la aplicarea legilor, intrucat activitatea administratiei publice este o specie a activitatii publice.
O departajare a atributiilor preponderent politice de cele preponderent administrative este imposibila fara un tablou constitutional al acestora, astfel ca atat seful statului, cat si guvernul, in calitate de “sefi” ai structurilor administratiei publice realizeaza legatura dintre politic si activitatea concreta de aplicare a legii, fie prin stabilirea unor norme subsecvente, fie prin prestarea serviciilor publice, in limitele legii.
In functie de regimul politic al unui stat, dar si de forma de guvernamant, dispozitiile constitutionale consacra diferite principii pe baza carora sunt delimitate notiunile de putere executiva si administratie publica de notiunile de autoritate publica si serviciu public.

Downloaded a total of 851 times

1. Sfera de cuprindere a noţunii de administraţie publică

Activitatea executivă (constând în organizarea executării şi executarea în concret a
actelor normative) este realizată de un sistem de organe ce portă denumirea de organe executive. Totalitatea acestor organe ce exercită atribuţii executive formează puterea executivă, alături de celelalte două puteri organizate în stat : legiuitoare şi judecătorească.
După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar după din punctul de vedere al competenţei teritoriale distingem între organele centrale şi locale.

2. Distincţia dintre administraţia publică centrală si administraţia
publică locală.

Distincţia dintre Administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea maimultor criterii cumulative. Ele au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care il promovează. Astfel, administraţia publică centrala îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Pe de altă parte, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de competenţă materială generală – Guvernul, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Nu în primul rând, în timp ce administraţia centrală promovează interesul general – naţional , cea locală promovează înteresul localităţii respective.

Downloaded a total of 1142 times

Dreptul în general se grupează pe ramuri distincte în funcţie de obiectul de reglementare. Studiul administraţiei publice ca si dreptul administrativ de altfel ocupă ocupă un loc primordial în studiul dreptului.
Întelegerea şi cunoaşterea ştiinţifică a oricărei materii este înlesnită de identificarea noţiunilor de bază, prin acesta putându-se descoperi esenţa fenomenului cercetat.
Având în vedere importanţa deosebită pe care o ridică fenomenul administrativ ăn ţara noastră, în urma evenimentelor din 1989, am găsit necesară abordarea temei de faţă, ‘Procedura contenciosului administrativ conform Legii nr. 29 din 7.11.1990’, pornind de la actualitatea sa şi de la faptul că actuala Constituţie a României (aprobată la 21.11.1991) prevede prin drepturile şi libertaţile fundamentale ale cetăţenilor şi ‘dreptul persoanei vătămate de o autoritate administrativă’. Astfel articolul 48 din Constituţie statuează: ’Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stbilesc prin lege organică.’

Downloaded a total of 143 times

În economia de piata întreprinderea este o unitate economică cu o existenţă juridică şi autonomie decizională care produce bunuri şi presteză servicii pe baze commercial lucrative.
Întreprinderele se pot clasa astfel:

1. după obiectul urmarit in activitatea lor:
 întreprinderi cu scop lucrative;
 întreprinderi cu scop non lucrative.

2. după forma de proprietate:
 întreprinderi publice;
 întreprinderi private;
 întreprinderi mixte.

3. după regimul juridic de organizare si functionare:
 regii autonome;
 companii sau societăţii comerciale
[download130id#image]

1.1. Noţiunea, definiţia, evoluţia şi formele contenciosului administrativ român
1.1.1. Etimologic cuvântul „contencios” provine din limba franceză, fiind un neologism care a pătruns în limba română modernă . La originile sale latine cuvântul (verbul) „contendo” (-dere, -di, -dum), desemna, printre altele, acţiunea de a reclama, de a cere cu insistenţă, de a susţine sau de a pretinde , de unde şi derivatele sale substantivale – de dispută sau luptă („contentio”) – şi adjectivale – încăpăţânat, dârz, certăreţ („contentiōsus”).
În limba franceză cuvântul „contentieux” desemnează o împrejurare o situaţie sau un ansamblu de probleme puse în discuţie, discutabile sau litigioase , formând obiectul unui proces, aceeaşi semnificaţie având-o şi în limba română contemporană .
În terminologia juridică română din veacul XIX şi până în prima jumătate a secolului XX noţiunea a avut o largă utilizare, cu multiple sensuri, după care, în cea de-a doua jumătate a veacului trecut, să iasă din uz, ca urmare a evoluţiei legislative din ţara noastră, fiind înlocuită, mai ales în materie administrativă şi judiciară cu sintagma „controlul judecătoresc asupra administraţiei”, pentru ca apoi să revină, în ultimul deceniu al secolului trecut în vocabularul juridic uzual, tot ca o consecinţă a modificărilor legislative de după anul 1989.

Downloaded a total of 1219 times

Waldo a considerat administratia publica ca pe un proces politic innascut inca de cand a scris “Statul Administrativ”. In conceptia lui Dwight Waldo etica in administratia publica este o problema complexa si complicata. Acest subiect este greu de explicat si inteles avand in vedere ca in secolul nostru codurile etice s-au schimbat iar sentimentul ca moralitatea este “relativa” a crescut. Data fiind cresterea in diversitate a organizatiilor, se face simtita nevoia de noi repere etice. Cu toate acestea nu se depune nici un efort in directia crearii unui nou cod etic adaptat noilor nevoi.

In teoria lui D. Waldo, functionarii publici trebuie sa tina cont de 12 obligatii:
• obliagtii fata de constitutie;
• obliagtii fata de legi;
• obliagtii fata de natiune si tara;
• obliagtii fata de democratie;
• obliagtii fata de normele de organizare birocratica;
• obliagtii fata de profesie si profesionalism;
• obliagtii fata de familie si prieteni;

Downloaded a total of 508 times

Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care îl promovează. Prin urmare, administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de o competenţă materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e şi promovarea interesului, care poate fi general-naţional, evident de către administraţia centrală, sau al localităţii respective, de către administraţia publică locală.

Downloaded a total of 521 times

1.1.Noţiunea de contencios administrativ
Etimologic, cuvântul contencios provine prin filieră franceză (contentieux = contencios) din latinescul contentiosus = certăreţ, adjectivul substantivului contentio = conflict, dispută, confruntare.
Noţiunea de contencios administrativ este o noţiune tradiţională a dreptului administrativ, fiind utilizată pentru a delimita căile de atac jurisdicţionale împotriva actelor şi operaţiunilor administrative de recursurile administrative obişnuite. Un recurs, deci o cale de atac, dobândea caracter jurisdicţional (contencios) ori de câte ori autoritatea care-l soluţiona avea calitatea de judecător, în felul acesta s-a ajuns – atât în doctrină, cât şi în legislaţie, mai ales în perioada interbelică – să se utilizeze în mod curent termenii: contencios administrativ; acţiuni de contencios administrativ; instanţă (organ) de contencios administrativ (uneori instanţa în materie de contencios administrativ); legea contenciosului administrativ; hotărâri de contencios administrativ.
Noţiunea de contencios administrativ are o sferă de cuprindere mai largă, sau mai restrânsă, după cum include totalitatea litigiilor juridice dintre administraţia publică şi cei administraţi, fie numai o parte dintre acestea şi anume cele care se soluţionează de anumite instanţe de judecată şi potrivit anumitor reglementări juridice, pe baza principiilor de drept public. Atât în accepţia generală cât şi în cea restrânsă, noţiunea contenciosului administrativ are un sens material şi unul formal, organic.

Downloaded a total of 100 times