Max Weber a fost fondatorul administraţiei moderne care s-a dezvoltat mai întâi în Europa Occidentală. Dezvoltarea funcţionarilor de carieră şi a structurii administraţiei a fost posibilă datorită existenţei unei autorităţi centrale suficient de puternică. Monarhii aveau nevoie de aceşti funcţionari pentru a-şi administra domeniul, iar prin intermediul autorităţii înlocuiesc astfel puterea nobililor locali. Astfel de evoluţii au avut loc cu precădere în monarhiile absolutiste din Europa Occidentală, monarhii ce erau caracterizate de dezvoltare continuă, de structuri militare şi administrative centrale, dezvoltare care până la urmă a însemnat o acumulare de putere la nivel central. Această acumulare de putere s-a produs în detrimentul vechilor centre de putere din Evul Mediu.
În Franţa o administraţie centrală efectivă a fost introdusă la începutul secolului al XVII-lea de către cardinalii Richelieu şi Mazarin. Aceştia au introdus o serie de reprezentanţi permanenţi numiţi intendenţi şi care pe măsura creşterii prerogativelor cu care au fost înzestraţi au devenit adevăraţi administratori. Astfel la mijlocul secolului al XVII-lea aceşti administratori vizau, supuneau şi colectau taxele, organele poliţiei locale, păstrarea ordinii şi conducerea sistemului judiciar.

Downloaded a total of 134 times

1. Sfera de cuprindere a noţunii de administraţie publică

Activitatea executivă (constând în organizarea executării şi executarea în concret a
actelor normative) este realizată de un sistem de organe ce portă denumirea de organe executive. Totalitatea acestor organe ce exercită atribuţii executive formează puterea executivă, alături de celelalte două puteri organizate în stat : legiuitoare şi judecătorească.
După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar după din punctul de vedere al competenţei teritoriale distingem între organele centrale şi locale.

2. Distincţia dintre administraţia publică centrală si administraţia
publică locală.

Distincţia dintre Administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea maimultor criterii cumulative. Ele au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care il promovează. Astfel, administraţia publică centrala îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în care au fost alese autorităţile respective. Pe de altă parte, organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de competenţă materială generală – Guvernul, pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Nu în primul rând, în timp ce administraţia centrală promovează interesul general – naţional , cea locală promovează înteresul localităţii respective.

Downloaded a total of 1142 times

Dreptul în general se grupează pe ramuri distincte în funcţie de obiectul de reglementare. Studiul administraţiei publice ca si dreptul administrativ de altfel ocupă ocupă un loc primordial în studiul dreptului.
Întelegerea şi cunoaşterea ştiinţifică a oricărei materii este înlesnită de identificarea noţiunilor de bază, prin acesta putându-se descoperi esenţa fenomenului cercetat.
Având în vedere importanţa deosebită pe care o ridică fenomenul administrativ ăn ţara noastră, în urma evenimentelor din 1989, am găsit necesară abordarea temei de faţă, ‘Procedura contenciosului administrativ conform Legii nr. 29 din 7.11.1990’, pornind de la actualitatea sa şi de la faptul că actuala Constituţie a României (aprobată la 21.11.1991) prevede prin drepturile şi libertaţile fundamentale ale cetăţenilor şi ‘dreptul persoanei vătămate de o autoritate administrativă’. Astfel articolul 48 din Constituţie statuează: ’Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stbilesc prin lege organică.’

Downloaded a total of 143 times

În ultima perioadă se conturează tot mai mult ideea că Administraţia Publică (AP) se află în faţa unor provocări dintre care cele mai importante sunt:
1) Desfăşurarea activităţilor în UE; 2) Continuarea accentuată a reformei în AP şi 3) Realizarea unei AP bazată pe cunoştinţe (cunoaştere)
În legătură cu prima provocare este de amintit că încă din 2004 au fost identificate domenii care necesitau îmbunătăţiri, evocându-se în primul rând reforma administraţiei publice (toate aspectele, în special administraţia locală şi regională, reforma funcţiei publice, descentralizarea, coordonarea politicilor, procesul parlamentar, transparenţă şi liberul acces la informaţii).

Downloaded a total of 736 times