Eşafodajul industrial economic şi al organismelor decizionale ale Uniunii Europene trebuie completat (pentru întregirea viziunii holistice), în mod armonios, cu implementarea practică a hotărârilor, deciziilor luate şi care privesc funcţionalitatea întregii structuri economico sociale şi politice care este astăzi Uniunea Europeană. Şi, acest lucru se realizează prin intermediul politicilor, specific pentru fiecare domeniu sau sector de activitate. Dacă vorbim de politici, în primul rând de natură economică , acestea se prezintă ca un ansamblu de obiective şi mijloace de acţiune a statului (a puterii publice) în viaţa economică şi socială a unei entităţi naţionale, sau în cazul de faţă al unei structuri supranaţionale, traductibile în planuri, strategii, linii de acţiune, agreate de toţi factorii politico-economici decidenţi.
Politicile comune reprezinta si sunt asimilate, de fapt, substituirii, prima modalitate evidentiala de exercitare a competentelor UE. In acest context, competentele nationale sunt transferate la nivel suprastatal . Cealaltă modalitate de exercitare a atribuţiunilor UE, armonizarea, are în vedere menţinerea competenţelor naţionale, totul pe fondul unor apropieri legislative în domenii şi sectoare concrete ale vieţii economico sociale.
Politicile comune constituie, deci, un ansamblu de reguli, măsuri , linii de acţiune şi conduită propuse şi adoptate de către instituţiile comunitare europene , ce susţin atât integrarea economică, cât şi pe cea politică.

Downloaded a total of 1834 times

I. Cadrul general al reglemantării

I.1. Consideraţii generale. Concurenţa este un element definitoriu al economiei de piaţă şi reprezintă motorul dezvoltării economico-sociale.
În general prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop. Prin concurenţă, în sens juridic înţelegem confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieţei pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi .

I.1.1. Premise. Din punct de vedere economic, concurenţa, pentru a fi posibilă presupune o piaţă organizată pe baza următoarelor reguli: independenţa şi descentralizarea activităţii de producţie, de distribuţie şi de consum, libertatea de iniţiativă fără constrângeri sau limitări, de ordin administrativ şi proprietatea privată asupra unui procent semnificativ din totalitatea mijloacelor de producţie.

Downloaded a total of 2431 times

Conceptul de concurenţă s-a format şi este folosit în orce tip de relaţii sociale. Reglementările juridice l-au preluat din vocabularul uzual, adăugându-i unele note disociative, spre a-l adapta particularitaţilor vieţii economice.
În sens general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop.
În plan social deosebim forme extrem de variate ale competiţiei. O primă formă este aceea de concurenţă vitală, semnificând conflictul interuman în cadrul căruia fiecare ins tinde la conservarea şi dezvoltarea proprie. Poate exista, de asemenea, opoziţie competiţională intre interesele individuale şi sociale, între drepturi şi obligaţii, între manifestări altruiste şi egoiste.
În contexul relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia, fără ca intre cele două concepte să existe similitudine. Emulaţia, ca dispoziţie morală, este dorinţa de a te întrece pe tine întrecând pe altul. Dezvoltând această idee, rezulta că emulaţia constituie un fel de prefigurare a luptei vieţii, cu deosebirea esenţială că succesul propriu nu înseamnă nici înfrangerea, anularea, eliminarea aceluia cu care m-am găsit în raport de emulaţie.

Downloaded a total of 2094 times